Facebook YouTube Twitter RSS

Saptamana Olandei la Complexul muzeal de Stiintele Naturii Galati



Săptămâna Olandei la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

      Luni, 15 octombrie 2012, începând cu ora 10.00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, va avea loc deschiderea oficială a Săptămânii Olandei, manifestare care se înscrie în Programul naţional „Lumea în Şcoala Ta”, derulat de AMA – Asociaţia pentru Managementul Artelor Bucureşti. Colaboratori în cadrul manifestării sunt Consiliul Judeţului Galaţi, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Damen Shipyards, Alewjinse Retec, Den Breejen, Helmers, Marine Engineering şi DMT Design.

Programul naţional “Lumea în Şcoala Ta”  are ca scop crearea unui cadru internaţional în şcolile şi liceele din România, oferind elevilor  posibilitatea de a experimenta  arta, obiceiurile şi stilul de viaţă din diverse ţări. Proiectul implică 35 de şcoli din opt judeţe din România (Galați, Cluj, Argeş, Călărași, Vâlcea, Constanţa, Bihor, Brăila şi Vrancea), urmărindu-se prezentarea a patru ţări din Europa: Portugalia, Elveţia şi Olanda. La Galaţi, pentru săptămâna Olandei, participă patru şcoli: Şcoala nr 3 “Ion Luca Caragiale”, Şcoala nr 9 “Calistrat Hogaş”, Şcoala nr 26 “Ion Creangă” şi Şcoala nr 29 “ Sfânta Ana”.

„Timp de o săptămână, profesorii şi elevii celor patru şcoli vor fi implicaţi în activităţi specifice ţării lalelelor şi a morilor de vânt, vor învăţa despre istoria şi geografia Olandei, vor picta şi crea obiecte tradiţionale iar unităţile de învăţământ participante vor fi împodobite în culorile acestei ţări. Surpriza proiectului este competiția sportivă – Jocurile Olimpice din Galați, unde elevii îşi vor arăta măiestria în unele din jocurile copilăriei, urmată de festivitatea de premiere, ce închide Săptămâna Olandei. Participanţii vor fi răsplătiţi cu medalii şi premii iar echipa câştigătoare va primi din partea organizatorilor Cupa “Campionii Olandei”. Vor fi de asemenea premiate şicele maibune lucrări (desene, eseuri, obiecte confecţionate manual) realizate în timpul săptămânii de concurs,” a declarat Claudia Iorga, manager de proiect în cadrul Asociaţiei pentru Managementul Artelor Bucureşti.

Săptămâna Olandei de la Galaţi se va desfăşura în perioada 15 – 19 octombrie 2012 şi este organizată sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos.

Saptamana Olandei afis