EXPONATUL LUNII:
METRU ETALON DIN TIMPUL DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA
În cadrul Programului de
valorificare a patrimoniului cultural naţionalderulat de Muzeul de Istorie „Paul
Păltănea” Galaţi, în luna august a.c., vizitatorii pot
admira la Muzeul
„Casa Cuza Vodă”, micro-expoziţia „Exponatul
lunii: Metru etalon din
timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.”
„Piesa expusă este metru etalon din
perioada Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unitate de măsură de referinţă,
păstrată în acele vremuri la Consiliul Urban al oraşului. Etalonul este confecţionat
din
alamă, cu gradaţia aplicată pe o bandă de argint, şi este păstrat în cutia sa
originală, din lemn.”
Micro-expoziţia organizată de
asistent cercetare Ovidiu Nedu, poate fi vizitată în perioada 13 – 31 august
2014, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.
Proiectul „Exponatul lunii” inaugurat anul
trecut de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţivizează prezentarea unui bun
muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.