Facebook YouTube Twitter RSS

2 Aprilie, Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului – marcată în premieră la Galaţi



Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati are mai
multe actiuni in perioada urmatoare, unele in premiera pentru judetul
nostru. Va invit sa discutati si cu preşedinte APCA, Nicoleta Lupoae, la
0752.675.454 pentru informatii detaliate.

La manifestarea de saptamana viitoare mizam pe aproximativ 40 de
participanti. Daca aveti nevoie de fotografii, sa ne anuntati la ce adrese
sa le trimitem.

Aprilie este o lună specială pentru cei care cunosc o persoană cu autism. În toată lumea, pe 2 Aprilie, persoanele cu această afecțiune și familiile lor se mobilizează pentru a atrage atenţia asupra unei tulburări neurobiologice din ce în ce mai frecventă în lume, care afectează dezvoltarea normală a abilităţilor de comunicare, de socializare, a funcţiilor cognitive şi a comportamentului.
În România, acţiuni de conştientizare ca acestea se impun cu atât mai mult cu cât diagnosticarea copiilor înaintea vârstei de 3 sau chiar 4 ani este foarte rară. Într-adevăr, nu există caracteristici fizice specifice doar autismului (spre deosebire de sindromului Down, de exemplu), dar lipsa de informaţii disponibile pentru părinţi, precum şi lipsa specialiştilor au consecinţe pe termen lung în recuperarea acestor copii.
Tocmai pentru a semnala aceste aspecte, Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism – APCA Galaţi organizează, în perioada următoare, mai multe acţiuni:
– Marţi, 2 Aprilie, ora 9,00, în curtea Şcolii Speciale „C-tin Pufan” – „Albastrul este culoarea mea”. Voluntari, părinți ai copiilor cu autism, colaboratori și cadre didactice vor întinde o pânză imensă cu mesajul pe care încearcă să-l transmită asociaţia – “Autismul este recuperabil – Hai să luptăm împreună!”. În plus, vor dansa, vor purta cu mândrie albastru (simbolizează autismul) și vor înălța spre cer baloane albastre. La acţiune poate participa oricine crede că se identifică cu mesajul APCA.
– Marţi, 16 aprilie, la Teatrul Muzical “Nae Leonard” – spectacol umanitar organizat cu sprijinul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, al Şcolii Speciale „C-tin Pufan” şi al Grădiniţei „Lizuca”. Manifestarea artistică este destinată strângerii de fonduri pentru terapia celor 30 de copii din APCA Galaţi şi pentru proiectele viitoare ale asociaţiei.
– Sâmbătă, 27 aprilie – conferinţa regională “Tulburările din spectrul autist din perspectivă multiplă: părinte, specialist, cadru didactic şi comunitate locală”. Prin această manifestare încercăm să aducem la un loc toţi pilonii de bază din cadrul procesului de recuperare al copilului cu tulburări din spectrul autismului. La conferinţă şi-au anunţat deja intenţia de participare analişti comportamentali acreditaţi internaţional BCBA, psihologi, medici specialişti. Toate detaliile privind desfăşurarea vor fi anunţare pe siteul APCA Galaţi, http://autism-galati-apca.blogspot.ro şi pe pagina noastră de Facebook.